Editarea acestei cărți nu a fost deloc ușoară, însă, datorită efortului susținut al echipei editurii SOCIETĂȚII BIBLICE DIN ROMÂNIA, reușim acum să punem la dispoziția cercetătorilor Scripturii acest material deosebit de prețios. Pe această cale, mulțumesc colegilor mei care au făcut posibilă publicarea acestei cărți.
În realizarea acestei cărți, recunoaștem că ne-am orientat după alte concordanțe, însă, pe lângă munca de tehnoredactare, putem spune că am făcut și una de cercetare. Multe versete din vechile concordanțe indicau referințe greșite; pe acestea fie le-am scos, fie le-am corectat – acolo unde a fost posibil.
Una dintre particularitățile acestei concordanțe este faptul că am folosit ortografia actuală a limbii române și textul biblic corectat ortografic din Biblia publicată de Societatea Biblică din România, ediția 2005.
Dorința noastră este ca și această carte să fie o unealtă utilă în mâna copiilor lui Dumnezeu.
Weight | 1.05 kg |
---|---|
Editura | |
Nr. pagini | 1570 |
Dimensiuni | 16.5 x 23 cm |
Copertă | cartonată |
ISBN | 978-973-87928-9-0 |