„Alegerile pe care le facem în viață sunt extraordinar de importante. Ele nu doar că influenţează întreaga noastră ființă și perspectiva viitorului nostru, ci inclusiv familia și cercul nostru de prieteni. În această direcție, cartea În căutarea înțelepciunii se dorește a fi un îndrumător care are rolul de-a ne ajuta să devenim un pic mai înțelepți în deciziile pe care trebuie să le luăm pe parcursul întregii vieți. Ce poate fi mai extraordinar decât să fii înconjurat de oameni înțelepți care gândesc înainte de-a vorbi și vorbesc după ce gândesc! Fii tu însuți un astfel de om!”
Beniamin Poduț este pastor fondator al Bisericii „Metanoia” din Wiesbaden, Germania. A absolvit secția de teologie pastorală a Universității „Emanuel” din Oradea. A obținut un master în teologie la Evangelical Theological Seminary din Osijek, Croația, iar în 2014 un doctorat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Teologie Reformată. Este, de asemenea, autorul cărţilor: O viziune holistică asupra Bisericii – O perspectivă contemporană asupra naturii şi misiunii Bisericii, Puterea lui Dumnezeu şi comunitatea noii creaţii – O pledoarie pentru o biserică cu impact în societatea contemporană şi Transformaţi de puterea Cuvântului.
Weight | 0.16 kg |
---|---|
Autor | |
Editura | |
An apariție | 2015 |
Nr. pagini | 223 |
Dimensiuni | 11.5 X 17 cm |
Copertă | paperback |
ISBN | 978-606-93424-0-4 |